Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Domnului Prof. univ. dr. Nicolai POMOHACI
Avem deosebita plăcere de a avea în mijlocul nostru o personalitate marcantă a ştiinţei şi tehnicii, distins dascăl, cercetător, vrednic şi priceput conducător, cu realizări greu de egalat pe multiple planuri. Ne-am reunit astăzi în acest cadru festiv pentru a lua parte la un moment notabil din viaţa instituţiei noastre, şi anume, ceremonia de acordare a titlului onorific de Doctor Honoris Causa Domnului profesor universitar doctor Nicolai POMOHACI.
Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Domnului Prof. dr. ing. Petru ALEXE, Decan al Facultatii de Stiinta si Ingineria Alimentelor, Universitatea "Dunarea de Jos" din Galati
Cuvinte de răspuns” la acordarea titlului de Doctor Honoris Causa de către universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Domnului Prof. dr. ing. Petru ALEXE, Decan al Facultăţii de Ştiinta şi Ingineria Alimentelor, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi.
Emoţia mea se ascunde în dorul profund de Bucovina.
Domnule Rector, doamnă Decan, onorat juriu, onorată asistenţă,
daţi-mi voie să dau un răspuns „atipic” pentru o manifestare care depăşeşte cu mult emoţia lucrurilor simple.
Cuvântul meu de răspuns îl reprezintă o pledoarie pentru „cuvinte bune de mâncat”, sub semnul, repet, dorului, iubirii şi respectului de Bucovina.
Cuvântul meu reprezintă o încercare de a vă mulţumi imensei bucurii pe care mi-aţi făcut-o prin desemnarea mea drept Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Vă mulţumesc şi vă asigur că o parte din mine a intrat definitiv în comunitatea academică suceveană.
Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Doamei Prof. dr. hab. Rodica STURZA, Universitatea Tehnică a Moldovei-CHIŞINĂU Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Rodica Sturza s-a născut în comuna Caracuşenii Vechi, raionul Briceni, Republica Moldova, la 6 ianuarie 1960 şi urmează studiile gimnaziale şi liceale la şcoala din localitate. Anii de şcoală i-au marcat profund destinul: descendentă dintr-o familie de profesori, Rodica Sturza dă dovadă de perseverenţă şi capacităţi remarcabile, este membru al lotului olimpic la fizică şi chimie, fiind laureat al olimpiadelor internaţionale la aceste discipline. Ulterior studiilor medii, inspirată fiind de lumea magică a ştiinţelor reale, devine studentă a facultăţii de chimie a Universităţii de Stat din Chişinău. În anii de studenţie, Rodica Sturza participă activ la activităţile ştiinţifice studenţeşti şi proiecte de cercetare, fiind menţionată cu burse de merit republicană
Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Domnului Profesor dr. GHEORGHE CÂMPEANU
Propunerea Senatului Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava de a-i conferi domnului Profesor univ. dr. Gheorghe Câmpeanu înaltul titlu de Doctor Honoris Causa a avut în vedere contribuţiile ştiinţifice şi profesionale de excepţie din domeniul biotehnologiilor, înaltul prestigiu profesional, precum şi relaţiile speciale ale Domniei Sale cu instituţia de învăţământ superior sucevean.
Omagiem astăzi un mare chimist, un mare om de ştiinţă, o mare personalitate a lumii universitare din România, care şi-a pus întreaga viaţă, inteligenţă şi putere de muncă în slujba promovării ştiinţei.
Metodologia privind organizarea și desfășurarea
examenului de disertaţie
pentru studiile universitare de masterat (ciclul II)
an universitar 2019 - 2020
Avand in vedere prevederile Decretului privind prelungirea starii de urgenta pe teritoriul Romaniei, Consiliul de Administratie al USV a aprobat
in data de 14 aprilie 2020 extinderea prevederilor hotararii nr. 22/11.03.3020 pană la data de 17.05.2020.
Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava suspendă activitățile didactice directe pentru perioada 12.03.2020 - 1.04.2020 (inclusiv).
Cadrele didactice de la cursuri, seminarii și proiecte vor transmite studenților, prin mijloace electronice, suporturile de curs, serminar și proiect și vor susține un dialog cu studenții prin mijloace electronice. Laboratoarele vor fi reprogramate după reluarea activităților didactice.